Peregrinul Bartolomeu a prins aripi,

S-a vorbit mult despre Înaltpreasfinţitul Părinte Bartolomeu, şi nu este deloc rău. Este regretabil totuşi, că la câte un articol bun, obiectiv, comentariile sunt tendenţioase şi atunci când lipsesc argumentele (în majoritatea cazurilor), limbajul devine unul suburban. Este nedrept să judeci lucrurile, atunci când nu cunoşti un om.
L-am cunoscut pe Î.P.S. Bartolomeu, aşa cum l-au cunoscut majoritatea credincioşilor, prin predica sa.Cât de mult m-au influenţat cuvântările sale? Dacă stau să mă gândesc bine, întreaga mea formare teologică şi duhovnicească, se datorează lui. Şi acest lucru pentru că toată organizarea arhiepiscopiei, era în conformitate cu învăţăturile propovăduite din amvom. Organizarea şcolilor teologice, viaţa în mânăstiri, în parohii şi protopopiate, era urmare a predicilor Înaltpreasfinţiei sale (şi nimic din organizarea aceasta nu vădea idei comuniste, ci dimpotrivă tradiţia statornică a Bisericii noastre, s-a păstrat în forme noi, dinamice, rezultate din experienţa celui ce a organizat episcopia românilor din S.U.A). De la Înaltpreasfinţitul Părinte Bartolomeu, n-am învăţat să fiu doar un preot bun. Am învăţat să preţuiesc oamenii şi valorile poporului nostru, să iubesc literatura, arta şi de ce nu muzica adevărată.
Spuneam la început că unii îl judecă fără să-l cunoască. Atât cât pot eu, aş vrea să-l fac cunoscut pe Părintele Bartolomeu, în complexitatea personalităţii sale şi aşa cum aceasta mi-a influenţat devenirea.
În acest articol, v-aş vorbi despre una din operele sale, nu ca un critic literar, ci aşa cum am simţit-o eu. Este vorba dspre volumul de nuvele şi povestiri "Amintirile peregrinului apter". Titlul ne revelează tema principală a cărţii. Cuvântul "Apter", se referă în limbajul curent la insectele care râmân fără aripi. În situaţia de faţă, termenul este o metaforă a naratorului, care transcede timpul şi spaţiul, devine martor al multor evnimente istorice din viaţa poporului nostru, dar are o suferinţă. Şi-a pierdut aripile care-l ajutau să exploreze spaţiul şi timpul nu numai pe orizontală ci mai ales pe verticală. Profesorul Mircea Muthu, în prefaţa volumului, explică: "Îngerul care şi-a pierdut aripile a devenit, pe pământ, peregrinul apter cu existenţă deambulatorie, legând între ele mai multe povestiri, unele memorabile, într-un ciclu boccacian sui-generis". Vocea naratorială mărturiseşte în "Cele patru Domniţe", următoarele: "Rătăcesc, printre rosturile pământenilor şi uneori îmi sângerează umerii, trezind în mine câte un crâmpei de amintire din vremuri şi lumi răzleţe". Mai exact, ideea transcederii timpului şi spaţiului este descrisă în "Vasul de lut": "Nu vreau să spun că viaţa omenirii nu ar fi altceva decât o deşertăciune a deşertăciunilor; vreau să arăt doar că noi putem privi istoria şi în perspectiva ei verticală. Din această perspectivă, orice eveniment istoric e contemporan cu mine".
Pe Înaltpreasfinţitul Părinte Bartolomeu, nici nu puteai să-l vezi altfel. El era contemporan cu istoria şi părea că va trăi veşnic pe pământ. Dar înţeleg acum că peregrinarea lui pe pământ s-a încheiat, pentru că "peregrinul apter" nu mai este apter ci a prins aripi. Şi-a început călătoria spre cer.
Închei cu un fragment dintr-o predică a Părintelui Mitropolit Bartolomeu:
"Mama mea ne spunea nouă, copiilor, cu precădere un proverb pe care-l moştenise şi ea de la înaintaşii ei: Decât să întind în unt şi să mă uit în pământ, mai bine să întind în sare şi să mă uit la soare. Dacă m-ar întreba cineva „Ce-ai învăţat de la mama dumitale?”,i-aş răspunde: Asta am învăţat: să mă uit la soare. Şi dacă Dumnezeu va hărăzi această lumină şi dincolo de mormânt, voi fi întradevăr fericit”.