Cuvântul lui Dumnezeu - hrana noastra trupească şi sufletească,

Este îndreptăţită părerea Înaltpreasfinţitului Bartolomeu Anania, că minunea îmnulţirii celor cinci pâini şi doi peşti, se petrece şi în zilele noastre. Iar pâinea noastră cea de toate zilele, ne este asigurată de Dumnezeu, prin minunea înmulţirii ei. Omul aruncă sămânţa în pământ, şi sămânţa răsare şi creşte fără ca el să ştie cum (Marcu 4, 26). Aceasta e minunea, să pui sămânţă în pământ, şi ea prin puterea lui Dumnezeu să crească şi să facă rod spre hrana oamenilor. M-aţi putea contrazice, spunându-mi că procesul acesta poate fi explicat şi altfel, şi nu trebuie neaparat să intervină Dumnezeu. Da, dar cei care pot să-l explice, nu pot de la ei înşişi să dea ploaie atunci când pământul are nevoie, şi nici s-o oprească atunci când este prea multă. Şi atunci cineva trebuie să dirijeze fenomenele acestea care fac pământul să rodească. Sigur şi omul contribuie, el pregăteşte pământul, îl ară, pune îngrăşăminte, seamănă, oamenii de ştiinţă observă şi explică mecanismul, dar Dumnezeu face să crească şi în cele din urmă să rodească.

Aş merge puţin mai departe încercând să intuiesc un înţeles mai adânc al pericopei. Mântuitorul Iisus Hristos atunci când apostolii, îl roagă să dea drumul mulţimilor, motivând că locul este pustiu şi oamenii au nevoie de hrană, le răspunde: Daţi-le voi să mănânce. Acest răspuns mi-a dat de gândit. Oare Mântuitorul să nu fi ştiut, că hrana pe care o aveau ei nu poate hrăni aproximatic 5000 de bărbaţi? Eu sunt convins că ştia că hrana nu era suficientă. El se referă la o altă hrană: Cuvântul Lui Dumnezeu. De fapt oamenii nici nu ceruseră mâncare, erau uimiţi de cuvintele ce ieşeau din gura Mântuitorului şi fără să-şi dea seama se hrăneau, căci: nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4, 4). În această ordine de idei răspunsul Mântuitorului se adresează apostolilor dar în aceeaşi măsură tuturor preoţilor contemporani, care au datoria să-i hrănească pe enoriaşii lor cu cele dumnezeieşti. Preotul are datoria de a le descoperi oamenilor o altă hrană de care avem atâta nevoie, mai ales în zilele noastre când alimentaţia spirituală a omului este atât de precară. Există atâtea mijloace de intoxicare încât sufletul nostru devine obez, nemaiavând capacitate de a discerne între bine şi rău. Cât de bine spune Sfântul Apostol Pavel: Toate îmi sunt îngăduite dar nu toate îmi sunt de folos (I Corinteni 6, 12). Problema e, că de multe ori nici noi, preoţii, motivând că nu avem destule din cele pământeşti, ne lipsim şi pe noi, dar şi pe ceilalţi oameni, pe enoriaşii noştri, de cele cereşti. Poate că nici noi, îmi e ruşine s-o spun, nu credem cu tărie că cele cinci pâini şi doi peşti se îmnulţesc şi azi sub ochii noştri...